black demons II.

Cred ca una din cele mai ingrozitoare senzatii este neputinta.
Sa simti cat de putin poti sa intervii asupra unei situatii in cazul in care esti la mii de kilometri departare. Sa simti cat de mult poti dezamagi pe cineva in momentul in care chiar si fara sa vrei il parasesti. Sa simti cum ti se sfarama sufletul si nu poti sa faci decat sa versi cateva lacrimi si sa-ti doresti sa ajungi mai repede acasa.
Sa simti cum totul se contrazice: ce simteai in urma cu cateva ore, anume sa mai ramai o luna poate chiar doua in locul in care esti, se contrazice total cu ce simti acum. Sa vrei sa ajungi mai repede acasa. Sa vrei sa poti sa rezolvi ceva.
Daca ar conta cuvintele mai mult in situatia asta ... Si nici macar sansa asta nu o ai.
Nu poti comunica, nu poti decat sa te framanti si sa te intrebi care e cea mai buna metoda. Sa spui si altora ce simti, sa ii ingrijorezi si pe ei, sa faci sa curga si lacrimile lor sau pur si simplu sa nu spui nimic, pentru ca dupa aceea, daca se intampla catastrofa suprema, tu sa fii acuzat ca ai stiut si ai tacut.

black demons

Cand incepi sa analizezi totul in cele mai mici detalii, sa te gandesti la tot felul de urmari nasoale ale evenimentelor cele mai simple care se petrec in jurul tau ... e clar ca devii putin cam paranoic si e cazul s-o lasi mai moale.

Totusi, sunt si situatii mai exceptionale in care se intampla sa nu fie vorba de paranoia, ci de ceva mai serios decat atat... E a 3-a situatie oribila si nenorocita in care ma trezesc ca trebuie sa salvez pe cineva. Prima oara a mers bine, nu m-am gandit ca e cine stie ce. A doua oara am ratat si nu cred ca am fost iertata cu adevarat de nimeni. A treia oara, acum adica, ma intreb sincer daca e ceva cu mine. Oare chiar trebuie sa fiu numai eu cea care vede lucrurile ingrozitoare? Care trebuie sa dea de veste celorlalti? Cred sincer ca nu se petrec lucrurile asa la intamplare. In general nu cred in coincidente, iar acum incep sa ma indoiesc la modul cel mai serios ca exista vreodata coincidente.

Motanul meu a cazut pentru a doua oara de la balcon. Nu stiu cat de amuzant/stupid/lipsit de importanta poate sa para la prima vedere, dar e de fapt o situatie foarte grava, care te ia prin surprindere si-ti intrerupe pentru o perioada nedeterminata firul obisnuit al unei zile.
Prima data, acum 6 ani, aproape si-a rupt coloana. Acum e ceva cu ficatul. Cuvintele doctorului cum ca primele 24 de ore sunt critice si e foarte posibil ca evolutia lucrurilor sa nu fie deloc favorabila nu m-au facut sa plang, dar m-au blocat.

Nu-mi place sa ma gandesc la lucruri de genul ... mi se face teama. Parca n-ar fi de ajuns ca de cand eram mica aproape ca ma calca masina in repetate randuri intr-un singur an (si am totusi 19 ani), acum mai trebuie sa privesc cu groaza si accidentele persoanelor si fiintelor la care tin. Serios acum ... e ceva cu mine ?!!?

Concluzie

De fapt, niciodata n-o sa stii ce e in mintea si-n sufletul celorlalti. Indiferent daca "ceilalti" se intampla sa fie prietenii tai.
Cand un prieten are o relatie si tu, in mintea ta idioata, iti faci tot felul de pareri, in functie de ce stare are prietenul in cauza, trebuie sa iei in seama si faptul ca inevitabil iti poti face pareri si impresii total gresite.
Cand afli ca doi amici de-ai tai se iubesc si sunt super fericiti impreuna, te bucuri imediat si tu si incerci sa le transmiti fericirea pe care o simti pentru iubirea lor. Si cand afli ca se despart brusc, incepi sa te intrebi cum de nu ti-ai dat seama ca nu erau de fapt asa fericiti cum pareau ...
Oh, pai, de unde puteai sti? Doar nu vezi in mintea si-n sufletele lor. Nici chiar cand esti extrem de apropiat de un om. Numai el va sti exact ce simte. Si uneori asta e dureros.

Si, oare de ce nu ma mir? Mereu m-am gandit ca relatiile prea intense, fie ele amoroase sau de prietenie, vor sfarsi aiurea. Si pana acum nu m-am inselat deloc.
Ce e mai grav e ca tind sa evit orice tip de relatie, fie ea intensa sau nu.

Primul an de facultate a trecut ... (deja?!)

Si a trecut un an ... Un an de facultate.
Abia astazi am inceput sa aflam si noi rezultatele examenelor din a doua sesiune. Stiu pana acum numai doua note, una buna si una rea. Daca e insa sa ma gandesc cat m-am chinuit sa invat pentru examenul ala al carei note e 'rea', cred ca e multumitoare. Macar e luat.
Ca de obicei, la inceput de an scolar, ma gandeam incantata cat de multe o sa fac, cate note bune o sa iau, cat de usor o sa ajung eu la buget si cat de in fruntea grupei o sa fiu. Si, din nou, ca in toti ceilalti ani de scoala, m-am lasat pagubasa. Planurile mele au luat-o la vale... Dar nu in totalitate. Am facut, de fapt, mult mai multe decat credeam ca voi face. Am descoperit ca iubesc o multime de lucruri pe care nu le gaseam nici macar tentante inainte.
La mine aproape in orice trebuie sa existe o farama de curiozitate, altfel nu ma intereseaza si imi iau repede ochii de pe respectiva chestie. Curiozitatea naste pasiune uneori.
Si daca la inceput de drum eram pasionata de o psihologie aproape in totalitate inchipuita, nefiind pusa la curent cu toate materiile si oportunitatile pe care mi le ofera facultatea, acum sunt chiar pasionata, abia astept noul an, abia astept sa invat iar, sa merg din nou pe holurile minunate ale facultatii, sa urc cu liftul al carei oglinda ma face intotdeauna sa ma simt atat de plina de defecte (din diverse motive).
E superba cladirea, e superba materia, e potrivita atat de mult pentru mine!
Am scapat si cu ceva restante si inca nu imi stiu notele de la doua examene ... Sper sa fie totusi de bine. N-am invatat cat de mult as fi putut, dar am dat foarte mult. In primul semestru mai mult decat in al doilea.

P.S. Ma bucur ca examenul de la experimentala l-am luat cu 10. Am avut niste emotii teribile. A fost un examen din ala la care inveti 500 de pagini de materie (aprox.) si in foaia de examen te trezesti ca trebuie sa faci probleme, nu sa scrii teorie. Ma bucur nu numai pentru ca era un examen foarte greu, ci pentru ca e o materie foarte complexa, care ma atrage pe zi ce trece tot mai mult. Cred ca vreau sa fac mai multe cercetari...
Iar cercetarea mea din semestrul I m-a pasionat enorm! Poate o s-o si postez pe undeva, daca o sa am unde.