black demons

Cand incepi sa analizezi totul in cele mai mici detalii, sa te gandesti la tot felul de urmari nasoale ale evenimentelor cele mai simple care se petrec in jurul tau ... e clar ca devii putin cam paranoic si e cazul s-o lasi mai moale.

Totusi, sunt si situatii mai exceptionale in care se intampla sa nu fie vorba de paranoia, ci de ceva mai serios decat atat... E a 3-a situatie oribila si nenorocita in care ma trezesc ca trebuie sa salvez pe cineva. Prima oara a mers bine, nu m-am gandit ca e cine stie ce. A doua oara am ratat si nu cred ca am fost iertata cu adevarat de nimeni. A treia oara, acum adica, ma intreb sincer daca e ceva cu mine. Oare chiar trebuie sa fiu numai eu cea care vede lucrurile ingrozitoare? Care trebuie sa dea de veste celorlalti? Cred sincer ca nu se petrec lucrurile asa la intamplare. In general nu cred in coincidente, iar acum incep sa ma indoiesc la modul cel mai serios ca exista vreodata coincidente.

Motanul meu a cazut pentru a doua oara de la balcon. Nu stiu cat de amuzant/stupid/lipsit de importanta poate sa para la prima vedere, dar e de fapt o situatie foarte grava, care te ia prin surprindere si-ti intrerupe pentru o perioada nedeterminata firul obisnuit al unei zile.
Prima data, acum 6 ani, aproape si-a rupt coloana. Acum e ceva cu ficatul. Cuvintele doctorului cum ca primele 24 de ore sunt critice si e foarte posibil ca evolutia lucrurilor sa nu fie deloc favorabila nu m-au facut sa plang, dar m-au blocat.

Nu-mi place sa ma gandesc la lucruri de genul ... mi se face teama. Parca n-ar fi de ajuns ca de cand eram mica aproape ca ma calca masina in repetate randuri intr-un singur an (si am totusi 19 ani), acum mai trebuie sa privesc cu groaza si accidentele persoanelor si fiintelor la care tin. Serios acum ... e ceva cu mine ?!!?